Alegerile ne definesc...
Am transformat sufletele in arce si am plecat catre locuri imaculate, in cautarea nemuririi...
Batem drumuri in cautarea potecilor inguste care sa ne uneasca, in schimb, alunecam in rataciri fara sens...
Ne grabim pasii privind ingandurati, fara sa rificam privirea pentru a observa contrastele ce ne pot elibera...
Fugim sa ne elibera, de ganduri, uitand ca lupta e cea mai frumoasa forma de izbavire a sufletului...
Cautam lumina sa ne indrepte pasii prin intunericul vietii si nu ridicam privirea sa gasim linistea adusa de divinitate...
Lasa spatiu intre tine si orice admiri pentru ca distanta inseamna frumusete...
Pasii lasati in zapada sunt promisiunea sufletului ce se va reintoarce odata pe urmele lasate de noi, pentru a incheia fericit povestile neterminate din viata noastra.
Cat dureaza sa realizam ca suntem manipulati si folositi tot timpul ca o moneda de schimb? Raspunsul il gasim in noi, de fapt in lipsa noastra de reactie, in singurul moment de slabiciune...
Ce frumos ar fi sa fim toti atat de cerebrali si verticali incat sa fim corecti unul fata de celalalt, sa evitam minciuna sub orice forma.
Cel mai periculos om este cel pierdut in traume, care oricat ai incerca sa lupti cu el sa si le vindece, de fapt nu mai gandeste limpede si incet-incet te trateaza ca pe un obiect desi incepe sa constientizeze si sa lupte pentru el. Pentru el nimic nu e mai presus decat sa se simta in centrul atentiei, iubit, adulat, sa le arate la toti de fapt ce persoana minunata si fara de cusur este, intr-un cuvant sa si creeze o falsa imagine in fata celor din jur, doar pentru a arata de fapt ceea ce doreste sa fie si nu ceea ce este cu adevarat.
..Ador.. minciuna imbracata in dorinte, trairi, vise...dar cel mai mult raman marcat de dedublarea unei fiinte care traieste in scenarii si universuri create de ea, fara ai pasa de altii...
Seninatatea cu care minte si cand rasufla denota lipsa dorintei de a se accepta asa cum este, lipsa dorintei de a se schimba si in contradictie cu tot ceea ce spune se apara aruncand vina pe cei apropiati, inducandu-le ideea ca ei sunt vinovati pentru slabiciunile ei, pentru lipsa ei de determinare si demnitate.
Astfel de oameni nu-si doresc schimbarea ci isi continua drumul pribegirii cautand din nou si din nou alte victime, folosind acelasi scenariu si acelasi tertipuri pentru a-si reafirma validarea mentala a calaului. Calaul de data asta are chip de inger dar plin de venin, de necesitati care sa-i creasca stima de sine.
Totul se poate vindeca pana cand apar exemplele proaste, prietenii care de fapt nu vor fericirea ta, ci te incarca cu trairile si neimplinirile lor, care iti transmit discursul lor si iti distrug visele, trairile...atunci vei crede ca orice cuvant spus sa-ti deschida ochii te va intriga si te va deranja...gandurile induse ce acestia te vor adormi si te vor face sa crezi ca ceea ce ai lasat si ceea ce ai ales e spre binele tau...dar ce vei face cand te vei trezi din cosmar? Cat va fi singuratatea de mare, cum vor arata lacrimile?
De ce obosesti in mijlocul luptei si preferi sa tradezi decat sa lupti pana la capat? Tradarea e atuul omenilor lipsiti de scupule si plini de viclenie dar fiecare dintre noi ar trebui sa realizam acest lucru si sa nu cedam..greutatile unesc oamenii mai mult decat orice alt lucru...dezbinarea vine din frici, din temeri, din influente negative...
Karma intarzie dar nu iarta, la sfarsit toti primim ceea ce oferim, degeaba ne ascundem in alte relatii, in alte cautari, in siguranta noastra ca am oferit totul, ca ne-am jertfit ca oameni...dar uitam sa mentionam ca doar i-am mintit pe cei ce nu ne cunosc si vrem sa le aratam doar o fata...pe cand de cei ce ne cunosc fugim...
Oare ce vedem cand ne uitam singuri in oglinda, ne acceptam asa cum suntem sau dorim sa ne depasim iar conditia...uitam ca traind murim de fapt prin lipsa de motivatie...ne bucuram de confortul creat cu putina oboseala si credem ca asta inseamna fericirea adevarata nestiind de fapt ca ne inecam fiinta in propria clipire care e amorfa si rece...